joi, 29 decembrie 2011

miercuri, 28 decembrie 2011

Numarul 67 - UNAKITUL

       Unakitul este o roca metamorfica (o forma de granit metamorfozat), fara o compozitie chimica strict definita. Deoarece este o roca si nu un mineral, nu poate avea o structura cristalina unica. O caracteristica importanta a unakitului, este culoarea verde cu pete roz/rosii, care-l face usor de recunoscut. Denumirea sa provine de la muntii Unaka din Carolina de Nord (SUA), unde a fost descoperit. Unakitul este compus mai ales, dintr-o combinatie de epidot si ortoclaz, in care pot fi prezente si cantitati semnificative de cuart. Epidotul ii confera culoarea verde, in timp ce culoarea roz provine de la ortoclaz.

       Esantion cumparat cu revista:



       De la un targ, mai am un esantion de unakit:



marți, 27 decembrie 2011

Baritina

        Baritina alba, cu diferite tipuri de cristalizare, zona Maramures (Mina Boldut), Romania.





sâmbătă, 24 decembrie 2011

Din colectia mea


Va prezint alte cateva minerale din colectia mea, cu descriere  de la stanga la dreapta:
Randu 1: OPAL ROZ (Peru), CALCITA (Romania), SFALERIT-BLENDA (Baia Sprie, Romania), CRISOPRAZ (Brazilia), HALIT (Ocnele Mari, Romania);
Randul 2: OCHI DE TIGRU (Brazilia), TURMALINA (Brazilia), JADEIT (Brazilia), JASP ROSU (Firiza, Romania), ONIX NEGRU (Brazilia);
Randul 3: SODALIT (Brazilia), RODOCROZIT (Cavnic, Romania), Semi GEODA DE CUART (Desertul Sahara), LEPIDOLIT (Brazilia), CHIHLIMBAR (origine necunoscuta de mine);
Randul 4: CUART DE STANCA (Baia Sprie, Romania), ACVAMARIN (Brazilia), FLUORINA (China), LEMN SILICIFIAT (Arizona), LEMN SILICIFIAT (Magadascar).


Randul 1: SEPTARIA (Madagascar), SERAFINIT (Brazilia), CALCEDONIE (Franta), SERPENTINIT (Brazilia), CELESTINA (Cehia);
Randul 2: GRANAT (Ocna de Fier, Romania), HEMIMORFIT (Brazilia), HIPERSTEN (China), ANGELIT (Peru), BARITINA (Baia Sprie, Romania);
Randul 3: STIBINA PE ARAGONIT (Herja, Romania), CUART ROZ (Brazilia), STROMATOLIT (Madagascar), PIATRA LUNII (Brazilia), CALCIT (Constanta, Romania);
Randul 4: RODOCROZIT (Brazilia), CALCOPIRITA (Baia Sprie, Romania), GEODA CUART (Desertul Sahara); MALACHIT (Brazilia), PIATRA SOARELUI (India).


miercuri, 21 decembrie 2011

Numarul 66 - RUBIN in matrice


Rubinul, este o varietate pretioasa, de culoare rosie a corindonului. Cristalizeaza in sistemul trigonal de simetrie si formeaza, de regula, cristale scurte prismatice. Rubinul este un mineral dur, situanduse la numarul 9 pe scara Mosh, si o densitate putin peste media altor minerale intre 3.9 - 4.1. Rubinele se formeaza in roci sarace in silice (amfibolite, sienite, peridotite, calcare si dolomite), fiind asociat cu spinel, flogopit, dolomit, calcit, zoizit sau anortit.


Esantionul meu de rubin cumparat cu revista:





Din colectia personala, va prezint un alt rubin pe matrice de zoizit din Tanzania:


Sectiune de rubin din Brazilia:



duminică, 18 decembrie 2011

Numarul 65 - SERPENTINITUL


Serpentinitul este o roca magmatica transformata, care poate prezenta vinisoare si benzi intr-o varietate de culori, printre care rosu, verde, negru si gri. Denumirea de serpentinit se refera la un grup de silicati cu aspect fibros, care se gasesc in roca.
Serpentinitul a fost clasificat atat ca roca magmatica, cat si ca roca metamorfica, avand componenta unei roci ultrabazice, continutul in silice fiind sub 45%. Principalele sale minerale sunt cele din grupa serpentinelor, mai ales antigoritul si crisotilul. Ambele sunt silicati hidratati: antigoritul contine magneziu si fier, iar crisotilul numai magneziu. Olivina se mai gaseste uneori in serpentinit, alaturi de hornblenda (amfibol) si de augit (piroxen). Atunci cand este prezent, granatul confera rocii pete rosiatice.

Esantionul cumparat cu revista:



       Cateva esantioane de lizardit si serpentinit din colectia personala: 
  

       Multii Bihor:
 





       Muntii Macin:



sâmbătă, 10 decembrie 2011

Din colectia mea

Va prezint alte cateva minerale care au intrat deja in colectia mea, dar asezate la ``casa lor``. O scurta prezentare, de la stanga la dreapta:
Randu 1: Wulfenit (Maroc), Muscovit (Brazilia), Thulite (Norvegia), Cuart cu hematit (Ocna de Fier, CS), Eritrina (Maroc);
Randul 2: Linarit (Spania), Cupru nativ (Caledonia), Feldspat (Madagascar), Sulf (Bolivia), Prehnit cu Epidot (Africa);
Randul 3: Huila (E.M. Vulcan, HD), Turmalina (Brazilia), Jasp oceanic (Madagascar), Calcopirita-Covelina (Mexic), Lepidolit (Brazilia);
Randul 4: Topaz (Brazilia), Rubin- Zoisit (Tanzania), Smarald (Barzilia), Manganocalcit (Brazilia), Jais (?).


joi, 8 decembrie 2011

Numarul 64 - JASP - pictura

        Jaspul pictura sau peisaj este o piatra opaca, alcatuita din silice microcristalina, avand, in general, proprietatile cuartului. In afara de silice, in acest tip de jasp exista oxid de fier sub forma de hematit sau goethit, care imprima nuantele galbui sau portocalii. In plus, exista si cantitati variabile de minerale argiloase, care se constituie in pete de culoare alburie. 


       Esantionul meu de jasp pictura cumparat cu revista:





       De la o expozitie am cumparat alte doua esantioane de jasp peisaj, acestea au o structura mult mai asemanatoare cu calcedonia, in comparatie cu cel primit la acest numar. Pretul unui esantion, cum stiti deja, la targuri costa 2 lei.





vineri, 2 decembrie 2011

Numarul 63 - HORNBLENDA

       Hornblenda face parte din grupa amfibolilor, acestia fiind niste silicati complecsi, in a caror compozitie chimica intra fierul, calciul, magneziul si aluminiul. Cristalele de hornblenda se clasifica in sistemul monoclinic de simetrie si au forme de prisme lungi.
       Culoarea hornblendelor variaza de la verde si verde-maroniu la negru. Horblendele se gasesc in numeroase roci magmatice si metamorfice.


       Esantionul meu de la acest numar:


       Aceasta este o roca metamorfica din promontoriul Bugeac, Dobrogea de Nord, numita amfibolit, cu un continut de hornblenda intre 47-52%, urmata de piroxeni, si alte minerale accesorii.


       Si in roci magmatice hornblenda e prezenta frecvent, acesta este un esantion de andezit din Hunedoara:


       Granit din Muntii Macin:


       Granit din Muntii Macin - Turcoaia:


       Granit din Muntii Carpati (usor biotitic):

vineri, 25 noiembrie 2011

Mineralia Piatra Neamt

          Salutare prieteni!
       Mineralia Piatra Neamt, a fost organizata in data de 18.11.2011. Personal nu am ajuns la acest eveniment, dar am achizitionat cateva minerale de la targ, cu ajutorul unui prieten, caruia o sa-i multumesc si pe aceasta cale. Despre varietatea de piese intrate nou in colectia mea nu o sa spun prea multe, las imaginile sa vorbeasca. Ma bucura fiecare mineral in parte, pentru ca este in felul sau unic. 

Dioptazul este pe o matrice de crisocola